Magia anotimpurilor

                   
                     Magia primăverii
                     e în miresme și în flori,
                     în ciocârlia ce se-nalță-n zori
                     și-n cântec de privighetori...

                     Magia verii
                     e prinsă-n cerul de azur,
                     în visul de iubire, cel mai pur,
                     în așteptatele vacanțe,
                     în drumuri noi și în speranțe.

                     Magia toamnei
                     e în fructe și culori,
                     în nostalgii și în romanțe.

                     Magia iernii e în sărbători,
                     în fulgii albelor ninsori,
                     în brazii -împodobiți și sclipitori.

                     Magia dragostei, e-n noi...

Janina, Jurnal, aprilie 1975

Azi, toamna ninge...

                       Azi toamna ninge peste mine
                       Cu frunze roșii și-arămii
                       Și-mi dăruie dantele fine

                       Ca-n vechile fotografii.

                       Pe pajiștea verii sunt vise
                       Și clipe ale iubirii de ieri.
                       Azi vântul le poartă, proscrise,
                       La marginea marii tăceri.

                       Iar nucul falnic din grădină,
                       Ce stă tăcut în pragul serii,
                       Țese fâșii de umbră lină
                       Visând în brațele tăcerii.

 Janina, Jurnal-Oct.1970

In tărâmul amintirii...

                      În tărâmul amintirii
                      Suntem tineri amândoi,
                      Anotimpul e-al iubirii,
                      Nu-i nici iarnă și nici ploi.

                      În eternă primăvară
                      Timpul pare încremenit.
                      Retrăiesc aceeași seară
                      Dintr-un magic asfințit.

                      Te privesc cu încântare,
                      În lumina aurie...

                      Ce departe mi se pare
                      Acel strop de poezie!

Janina, Jurnal, octombrie 2009

Reverie

                    Mi-e dragă o toamnă trecută-n amintire
                    Mă mai gândesc la ea, așa, din când în când                  
                    O regăsesc în  orice cântec de iubire 
                    Și-n cântul de frunze adus pe pământ.

                    Pe pajiștea cu vise, lângă bătrânul nuc,
                    Se-adună frânturi de gânduri adormite...
                    Pe cerul prea albastru vin norii și se duc,
                    Ca albe caravele pe mări nemărginite.

                    La umbra parfumată se strâng încet tăceri 
                    Și clipe de visare : o dulce reverie...
                    Iar vocile pierdute prin zilele de ieri
                    Șoptesc despre o iubire rămasă-n poezie.

Janina, Jurnal, 20 mai 2012 

Romanță ironică (Octombrie)

               

                     
                       Octombrie- un spiriduș bizar,
                       prezent, ca-n fiecare an, în calendar,

                       mă plimbă iar prin amintiri
                       și mă trezesc la poarta aceleiași iubiri.

                       Acest octombrie vrăjit mă face
                       să stau de vorbă cu trecutul;
                       dar nu mai eu vorbesc, el tace,
                       că nu-și mai amintește începutul;
                       (doar au trecut de-atunci atâția ani)
                        ...
                       Dar eu și Timpul mereu am fost dușmani !
                       Degeaba stau la poartă, lângă zid.
                       Nu mai am cheia potrivită s-o deschid...

Toamnă, tu...

                  Frumoasă toamnă, tu rechemi mereu
                  Vechi nostalgii -n sufletul meu !
                  Mă faci să hoinăresc iar prin trecut,
                  ”în căutarea Timpului pierdut...”

                  Dragostea m-a găsit într-o toamnă...
                  Cum era oare? Vis? Poezie ?
                  Atunci nu ghicisem ce înseamnă
                  și nici inima nu avea cum să știe...

                  Avea chipul limpede al zorilor,
                  Și lumina caldă a apusului,
                  risipită în nuanțele florilor.

                  Era chemarea depărtărilor,
                  Zbuciumul albastru al fluxului,
                  venind din necuprinsul mărilor...

 Janina, Jurnal, 1974

Imagini, în toamnă

   

                      Se scutură galbene, frunzele
                      ucise de brumele reci...
                      Iar cârduri de păsări pribege
                      prin ceruri înfiripă poteci.

                      E limpede azurul și astăzi !
                      Mai ascult un freamăt de vânt,
                      Un cântec al toamnei-poveste,
                      o dulce romanță păstrată în gând...

                      Privesc asfințitul de soare!
                      Trecutele raze ce mor
                      îmi leagănă o iubire ce moare
                      pe-al toamnei de aur covor...

Janina, Jurnal, noiembrie,1975

Acuarelă autumnală

                                      Pe cer trec păsări călătoare,
                                      Se duc în zbor spre alte zări,
                                      Ca niște doruri migratoare,
                                      Tânjind spre alte depărtări...

                                      Vântul alungă ploaia departe,
                                      Luând cu el și nori și vise,
                                      Lăsând noian de frunze moarte
                                      Și-n suflet doar versuri nescrise...

                                      Aș vrea să mă înalț până la nori
                                      Cu păsările verii și zilele de ieri,
                                      Scăldată în risipa de culori,
                                      A  Timpului plecat spre nicăieri...

Janina, Jurnal, Noiembrie 2011

Sonet de aniversare(Mai șoptește-mi toamnă)

1 octombrie 2013













                      Mai șoptește-mi, toamnă...

                          Mai șoptește-mi, toamnă, la ureche
                          Că a mai trecut, în zbor, încă un timp !
                          Știu, aceasta e-o poveste veche.
                          Astăzi schimb iar anul pe un anotimp.

                          Îmi ești tare dragă, toamnă aurie !
                          Te aștept să vii din vreme-n vreme,
                          Cu noianul tău de frunze și poeme
                          Și de gânduri dăruite numai mie.

                          Astăzi tămâioasa mă îmbată iar...
                          Și vreau să zbor cu cârdul de cocori
                          Spre spre alte dimineți primite-n dar.

                          Dar mă întorc din zborul meu grăbit.
                          Cocorii pot să plece fără mine .
                          Mă-ntorc să văd un soare-n asfințit.

Janina, Jurnal, 1 oct.2013