Motto:
”Toamna, al anului ultim, cel mai frumos surâs.” William Cullen Bryant
Privește ! Octombrie e-n prag !
Iar noi punem capăt iubirii...
Lăsând în urmă visul drag,
Deschidem poarta amintirii.
Acum, în clipa despărțirii,
Tristețea ne-nvăluie vag...
Privește! Octombrie e-n prag!
Iar noi punem capăt iubirii.
Octombrie, al toamnei mag,
Ne dăruie frunze de aur
Doar visul mai stăruie vag,
Scânteietor și trist tezaur!
Privește! Octombrie e-n prag !
Janina,Jurnal ,oct.1975