(Jurnal, 2010)
Străbăteam aleile cunoscute, privind locuri și nume. Prima dată am venit aici pentru bunica. Dar de atunci au trecut mulți ani. Acum se află aici o grămadă de rude, colegi, profesori, prieteni și cunoscuți...Veneam , așa cum se obișnuiește, să le aduc flori și lumină.
Era o zi însorită,cu un cer de un albastru curat,punctat ici-colo de câte un puf de nor alb. Deodată privirea mi s-a oprit pe ceva incredibil de frumos. Pe o margaretă albă încerca să se așeze un fluture albastru cum nu mai văzusem niciodată. Aripile îi vibrau ușor și grațios în timp ce încerca să-și mențină echilibrul fragil pe floarea ce se mișca sub o adiere de vânt. A rămas pe floare preț de câteva clipe apoi s-a înălțat în aer. Și ,de nicăieri , a apărut un alt fluture albastru. S-au apropiat și au zburat împreună, atingându-se din când în când , învârtindu-se către înalt în spirale mai strânse sau mai largi, îndepărtându-se ca să se reîntâlnească iar ca într-o joacă șăgalnică de copii fericiți. Două bucățele de azur care au dispărut curând undeva foarte sus , contopindu-se cu cerul. Nuntă de fluturi. Am privit spectacolul cu încântare...Mi se confirma,încă o dată, ceea ce știam . Că Viața se naște și renaște mereu și oriunde:în oameni, în flori, în fluturi.
Janina,august 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu