joi, 29 septembrie 2011

Intermezzo

Motto:
"Octombrie este o simfonie a permanentei si schimbarii."
Bonaro W. Overstreet


                      Octombrie                   

                                  O vară pleacă iar, o nouă toamnă vine
                                  Și frunzele se scurg domol în ploi
                                  Trecutul se adună-ncet în mine,
                                  Sporit mereu cu alte zile noi.

                                  Un alt octombrie îmi cată azi în prag
                                  Și-mi va aduce-n dar încă un an.
                                  Prinzându-l în al anilor șirag,
                                  Voi crede că-mi va da un nou elan,

                                  Spre multe alte vise neîmplinite,
                                  Spre alte vaste mări de străbătut,
                                  Cu multe drumuri încă negăsite,
                                  Cu-aceleași multe doruri din trecut.

Janina, Jurnal  1976

miercuri, 28 septembrie 2011

Gânduri la o aniversare

1 octombrie 2010

   Un frumos început de toamnă, cu zile însorite ,cu cer senin,cu arbori care își pierd puțin câte puțin podoaba de culori .Un alt 1 octombrie ,o zi specială.Am 65 de ani...Este viața mea ,Timpul meu... Timp vesel,timp trist...Din acest timp al meu ,cât nu s-a irosit in zadar... De fapt mi l-au irosit alții in tot felul de sedințe: de partid,de sindicat,învățământ politic,consilii interminabile;sau la ”întâmpinări” și mari adunări populare” Și cât timp am irosit așteptând (tramvaiul, troleul,autobuzul,trenul); la cozi interminabile sau în fața a fel de fel de uși... Am incercat să ”câștig” ceva din acest timp citind pentru a umple cu ceva util așteptarea..
   Dar Timpul ca ”veșnică trecere”(cum spune Eminescu) nu mi-a fost prieten. Nu mi-a vindecat răni,nu mi-a alinat dureri,nu a așternut uitarea peste ceea ce mi-aș fi dorit să uit... Sunt insă recunoscătoare pentru momentele de bucurie pe care le-am trăit. Viața mea o regăsesc (cu nostalgie) în câteva dintre acele simple și frumoase fraze ale lui Charles Chaplin: ”Mi-am făcut prieteni pentru totdeauna...Am telefonat doar pentru a auzi o voce și m-am îndrăgostit doar de un surâs...Am plâns ascultând muzică sau privind fotografii...Aproape că am crezut că voi muri de atâta nostalgie..Mi-a fost teamă că voi pierde pe cineva foarte special (pe care în cele din urmă l-am pierdut). DAR AM SUPRAVIEȚUIT.”

Janina ,Jurnal 2010

joi, 22 septembrie 2011

Vară indiană

Vară indiană

                  Se plimbă prin parc o Vară târzie,
                  zâmbind șăgalnic perechior de îndrăgostiți.
                  Privește uimită frunzele galbene
                  care coboară din arbori...
                  O rafală de vânt,iscat de nicăieri,răvășește frunzele
                  și le duce departe...
                  Vara tresare speriată : vine Toamna !                
                  Iar ea va trebui să plece în alte țări
                  odată cu ultimele păsări,
                  luând cu ea și o dragoste veche,
                  dintr-o altă vară indiană...

Janina ,Jurnal 1977 / 2011