sâmbătă, 29 iunie 2013

Mă-ntorc în timp...

Motto:
”Memoria mea seamănă cu o oglindă spartă
care îmi restituie frânturi din viață ”(Octavian Paler)




                                           Mă-ntorc în timp
                                           și umblu hai-hui prin trecut,
                                           să caut, să aflu, să găsesc
                                           ceva neștiut, ceva pierdut,
                                           ceva rămas neînceput...

                                           O floare care n-a mai răsărit
                                           sau taina unui vis neîmplinit,
                                           poate un dor ascuns
                                           și  întrebări fără răspuns.

                                           Câteva versuri în caiet,
                                           o umbră dulce de regret,
                                           scrisoarea uitată într-o carte,
                                           o iubire plecată departe...
                                           Fotografia din sertar,
                                           Și floarea de cireș amar...

                                           Pe tine aș vrea să te găsesc !
                                           Mă-ntorc în timp să te iubesc...

Janina, Jurnal, 20 iunie 2013

sâmbătă, 15 iunie 2013

Cuvintele și poemul


Mi se mai întâmplă să rămân în fața unei pagini albe și să găsesc mai greu cuvintele. Cuvintele!  Stau, frumos listate în ordine alfabetică în dicționar, cu sensurile lor definite și definitive. Dar ele, cuvintele, capătă valoare numai atunci când primesc o anumită cantitate de simțire. Atunci prind viață și devin vesele, ironice,amabile, spirituale, tandre sau tăioase. Și unele au fost numite ”vorbe bune” sau ”vorbe rele”, ”vorbe urâte”, ”vorbe de ocară, vorbe de duh” sau ”vorbe dulci”...Fără această încărcătură sentimentală sau poetică, cuvintele ar rămâne doar  niște ”vorbe goale”...
Astăzi am revăzut o persoană tare dragă și am vrut să scriu despre ea într-un fel cu totul deosebit...Pentru că o relatare în proză mi se-a părea mai mult decât banală, am încercat să scriu un poem. Nu spunea Aristotel că ” poezia este mult mai fină și mai filozofică decât istoria?”
Poezia este o stare de spirit (un etat d`ame). Se naște din trăiri pe care va trebui să le re-creeze prin cuvinte.
Despre această întâlnire am scris un poem.De fapt două: poemul regăsirii și poemul despărțirii...
 Aș vrea să regăsesc peste timp aceeași stare de spirit care le-a inspirat.
***
                            Ne-am regăsit

                  Ne-am regăsit
                  dar numai pentru un timp...
                  Mi-ai cuprins mâinile
                  și eu am simțit căldura palmelor tale.
                  Și între noi au început să curgă clipele,
                  poveștile, uimirile,
                  întrebările,
                  amintirile...
                  Iar vocea ta, șoptită, misterioasă,
                  m-a învăluit, încă o dată, ca o incantație...
                  Dar vorbele s-au scuturat repede...
                  prea repede,
                  ca niște flori efemere...
              
                          Acum pleci

                  Acum pleci
                  și eu nu ți-am lăsat semnele iubirii
                  nici pe chip,
                  nici pe mâini.
                  Nu ți-am mângâiat fruntea plină de gânduri neștiute,
                  și nici părul albit de ani
                  care m-a uimit mai mult decât o zăpadă căzută în iunie.
                  M-am oglindit în ochii tăi cu bucuria revederii,
                  dar nu i-am sărutat...
                  La plecare mi-ai lăsat în gaj un sărut de rămas bun...
                  Eu am ascuns lacrima despărțirii
                  după un zâmbet...
                  Te-am privit îndepărtându-te...
                  Apoi, fără zgomot și fără grabă,
                  am închis după tine,
                  porțile iubirii.

 Janina, Jurnal, 22 mai 2013