joi, 23 februarie 2012

Nostalgii de toamnă

Autor:
Janina Ivănescu

                                O frunză galbenă coboară lin spre mine
                                Purtată de un vânt înșelător...
                                E primul semn al toamnei care vine
                                În ceasul meu de taină și de dor.

                                Te-ntorci la mine iar, frumoasă toamnă,
                                Cu tot noianul tău de frunze ruginii...
                                Mi-aduci in suflet calde nostalgii.
                                Și dorul de plecare spre alte țări mă-ndeamnă.

                                În ruginiul toamnei te regăsesc, iubire!
                                Octombrie uitat în parcul cu castani...
                                Tot răscolind prin frunze, revăd în amintire
                                Un chip demult pierdut și regăsit prin ani...



Janina,Jurnal
oct.2009

marți, 14 februarie 2012

O surpriză peste ani

Janina
(jurnal,2011)
(fragment)


Când am învățat să caut singură informații pe internet despre locuri și persoane, primul lucru pe care l-am făcut a fost să-l caut pe Y.
L-am găsit și am aflat despre el tot ce aș fi vrut să știu. Articolul era mai vechi, din 2006, dar pentru mine a fost suficient și am fost atât de fericită și încântată să constat că a reușit atât de bine...
Nici nu bănuiam ce surpriză voi avea pe 6 octombrie...

***
Într-adevăr, se întâmplă și lucruri la care nici nu te gândești. Din nou hazardul și voința altei persoane se combină ca să-ți aducă în viață un eveniment neașteptat.
In ziua aceea luminoasă de octombrie mă duceam in vizită la sora mea. Cineva mă oprește și,după ce se prezintă îmi înmânează o carte de vizită de la...Y.,cu rugămintea expresă de a suna la oricare dintre cele două numere de telefon.A mai adăugat că dl.Y...este la București și că dorește mult să vorbească cu mine...Am luat micul cartonaș, puțin jenată, am mulțumit și mi-am continuat drumul. Sigur că numele trecut pe cartea de vizită m-a emoționat, iar întâmplarea în sine m-a surprins peste măsură.
Am făcut, involuntar aproape, un calcul: trecuseră 34 de ani.
Am învârtit mult timp în mâini cartonașul acela,neștiind ce să fac cu el.Am fost tentată să-l arunc în primul coș de gunoi, dar m-am răzgândit,nu știu de ce.Voiam să-l arăt surorii mele,voiam să-l sun,să-i aud vocea și să-l întreb de ce dorește să-mi vorbească după atâta amar de vreme.
Plecase într-un octombrie ( am aflat asta mai târziu ) și iată, îl regăseam,tot într-un octombrie...
Un octombrie însorit ca o ultimă lună de vară,la fel ca cel de atunci...
O simetrie incredibilă și emoționantă, ca în filme...Un clișeu.
Dar niciodată arțarii, care îmbrăcaseră deja culorile toamnei, nu mi s-au părut mai frumoși ca în această zi care îmi restituia, pe neașteptate, ceva demult pierdut.