Este o poveste despre un băiat și o fată...Erau liceeni și colegi de clasă...
Fata îl plăcea pe băiat dar nu se știe dacă și băiatul o plăcea...ea îl privea doar, din când în când, pe furiș; pe atunci băieții și fetete erau entități diferite , de pe planete diferite ; abia îndrăzneau să se privească , dară-mi-te să-și scrie scrisorele sau să-și facă declarații.Teama că le află sentimentele toată lumea școlară era mai puternică decât orice altceva...erau alte vremuri.
Timpul a trecut,anul școlar s-a încheiat,a trecut și ”bacul”(pe atunci i se spunea examen de maturitate) și cei doi au plecat,fiecare pe drumul lui,către alte școli ,către alte experiențe...S-au revăzut după câțiva ani.Fata își terminase studiile, era parcă mai drăguță, mai cochetă ,el era același : vesel,cârlionțat și sclipitor de curat. Ea îl plăcea încă pe băiat dar acum și băiatul o plăcea. Și și-au dat intâlniri , au schimbat și priviri și săruturi,au vorbit despre călătorii și cărți. Odată fata i-a vorbit despre Spania maură,despre palatele Alhambra și Generalife,despre grădinile și fântânile lor nemaivăzute.
Văzând entuziasmul cu care fata vorbea despre locuri pe care nu le văzuse niciodată , băiatul i-a spus zâmbind :”Intr-o zi vei merge la Alhambra”...Dar fata,în loc să se bucure,s-a întristat,fiindcă el spusese ”vei merge” și nu ”vom merge”.L-a privit surprinsă,a rămas pe gânduri,dar nu l-a corectat...A înțeles că ea era doar mică poveste din prezent,că nu intra în planurile lui de viitor .După o vreme cei doi s-au despărțit - ea nu a înțeles atunci de ce - și fiecare a pornit din nou pe drumul lui. Asta se întâmpla in 1970 ,toamna...O poveste scurtă de două anotimpuri....
......................................................................................................................... A trecut timpul și iată că , profeția lui s-a împlinit totuși după 40 de ani , în 2008...Vremea a trecut și peste băiatul de atunci ...Într-o bună zi a plecat către stele...
Am fost la Alhambra așa cum îmi dorisem din todeauna ; am admirat îndelung palatele și grădinile, în dulcele parfum al mirtului și al amintirilor... Am adăstat multă vreme în acel incomparabil ”camarin”al prințesei Lindaraja și am ascultat susurul fântânilor...Mi-am amintit de el și de acel”vei merge”...
Pentru mine,dar și pentru el ,pentru frumusețea unor clipe din trecut dar și pentru frumusețea ceasului prezent,am scris,stând pe o bancă lângă nepoțica mea,la umbra leandrilor din Paseo de las Adelfas,câteva versuri...
Janina, Jurnal ,2008.
