miercuri, 29 iunie 2011

La Alhambra

                                 
                                            La Alhambra...

                               E atâta vară in grădini
                               Și-atâta cer și-atâta soare !
                               Și leandrii sunt de floare plini.
                               Mireasma lor e amețitoare.

                               Palatele vrăjite-mi par
                               Dormind sub soarele tiran.
                               Și-n încăperi,dulci umbre apar
                               Șoptind versete din Koran...

                               Și murmură fântâni,cu dor...
                               Și povestesc întruna
                               Despre iubiri care nu mor
                               Din ”Nopți o mie una””...

                
                         Janina ,Jurnal 2009

Et in Arcadia ego

Motto: ”Quien no ha visto Granada no ha visto nada”.
(Cine nu a văzut Granada nu a văzut nimic)


   
    Un minunat început de septembrie cu zile foarte călduroase.De parcă vara nu s-ar hotărî încă să lase locul toamnei...Ne pregătim pentru o excursie în Spania.Imi doresc atât de mult să vizitez Alhambra. Străbatem o mare parte din Franța ; mai întâi Auvergne cu peisajul său muntos, străbătut de văi adânci, cu platouri înalte presărate de conurile ca niște pâlnii ale vulcanilor. Apoi Provența, frumoasele sale câmpuri de levănțică, unduindu-se lin sub cerul albastru. Trecem Pirineii și gonim spre Barcelona.
    În trecere, Costa del Sol și Costa Brava admir pentru prima dată apele albastre ale Mediteranei...Impresiile se adună grămadă ,abia am timp să le cuprind în minte. Vizităm Barcelona cu tot ce are ea mai frumos. Coborâm spre sud ,spre Granada ; admirăm în trecere crestele dantelate ale munților Sierra Nevada,colinele cu pini ,înconjurate de arbuști,asezarea de căsuțe de un alb impecabil...Sunt uluită de frumuseșea vegetației meridionale...Oriunde privesti leandrii te uimesc cu coloritul si abundența florilor...
   Ne îndreptăm spre Alhambra.Urcăm colina pe drumul cu pământ roșu,parcăm mașina sub arbori și ne îndreptăm spre intrarea de unde se începe vizitarea palatelor și a grădinilor ;cumpărăm biletele și ne amestecăm în grupul de turiști...
   Trecem pe lângă ruinele fostei”medina”,vedem casa în care a locuit Washigton Irving ,autorul celebrului volum ”Povestiri din Alhambra”.Intrăm în incintă pe la Puerta del Vino, privim în treacăt palatul în stil renascentist al lui Carlos Quinto...și... intrăm în Patio de los Arrayanes ...
   Mă cuprinde emoția si-mi vine să plâng.Otilia mă privește surprinsă,ar vrea să întrebe ce mi se întâmplă ,dar tace,cuprinsă de aceași emoție pe care o simțim toți în fața Frumosului...Admirăm el Patio de los Leones,cu acea pădure de coloane zvelte care susțin arcuri de o nemaivăzută grație,apoi parcurgem felurite încăperi decorate cu bolți compuse din stalactite sclipind în culori strălucitoare...Apoi ne plimbăm prin vastele grădini ale palatelor.Aceste grădini splendide supranumite ”raiul lui Mohamed”...Allah n-a îngăduit ca atâta frumusețe să se piardă,măcinată de jafuri și neingrijire...E atâta cer și-atâta vară !

                    Janina,Jurnal 2009

luni, 27 iunie 2011

Iubirea noastră


                                           Iubirea noastră

                                Iubirea noastră ?Dans de fluturi
                                sub cerul luminat al verii,
                                Un schimb șăgalnic de săruturi
                                la mica poartă-n pragul serii.

                                Parfum de trandafir sălbatic
                                crescut la margini de pădure;
                                Un dans de iele, nebunatic;
                                și gust de miere, fragi și mure.

                                Iubirea noastră ? Val de mare
                                vuind într-un ghioc pe-o plajă,
                                Poem trimis în neuitare,
                                Șoptit de-o zână,ca o vrajă...

                                Acea iubire de o vară,
                                parfum de flori și dans de iele
                                S-a-îndepărtat în fapt de seară.
                                urcând încet-încet spre stele.

                                Iubirea noastră, mică parte
                                din Timpul meu, din viața mea.
                                Am regăsit-o într-o carte:
                                o floare de nu-mă-uita...


                               
                               Janina ,1972

duminică, 26 iunie 2011

Pe unde ești...

       
                                       Pe unde ești...

                          Pe unde ești acum,în care paradis,
                          Emirul meu frumos,din vremea de demult?
                          Ai fost cândva aievea,acum ești doar un vis...
                          Povestea de iubire aș vrea s-o mai ascult...

                          Întoarce-te,iubite,din zările ca ambra,
                          Căci eu,ca Lindaraja, nu ți-am dansat nicicând .
                          N-ai vrea sa fii cu mine? acum sunt la Alhambra...
                          Ești sufletu-mi pereche.Dar ești numai în gând.

   
                                    Janina , Alhambra -septembrie 2008.

vineri, 24 iunie 2011

Poveste...


      Este o poveste despre un băiat și o fată...Erau liceeni și colegi de clasă...

     Fata îl plăcea pe băiat dar nu se știe dacă și băiatul o plăcea...ea îl privea doar, din când în când, pe furiș; pe atunci băieții și fetete erau entități diferite , de pe planete diferite ; abia îndrăzneau să se privească , dară-mi-te să-și scrie scrisorele sau să-și facă declarații.Teama că le află sentimentele toată lumea școlară era mai puternică decât orice altceva...erau alte vremuri.
    Timpul a trecut,anul școlar s-a încheiat,a trecut și ”bacul”(pe atunci i se spunea examen de maturitate) și cei doi au plecat,fiecare pe drumul lui,către alte școli ,către alte experiențe...S-au revăzut după câțiva ani.Fata își terminase studiile, era parcă mai drăguță, mai cochetă ,el era același : vesel,cârlionțat și sclipitor de curat. Ea îl plăcea încă pe băiat dar acum și băiatul o plăcea. Și și-au dat intâlniri , au schimbat și priviri și săruturi,au vorbit despre călătorii și cărți. Odată fata i-a vorbit despre Spania maură,despre palatele Alhambra și Generalife,despre grădinile și fântânile lor nemaivăzute.
   Văzând entuziasmul cu care fata vorbea despre locuri pe care nu le văzuse niciodată , băiatul i-a spus zâmbind :”Intr-o zi vei merge la Alhambra”...Dar fata,în loc să se bucure,s-a întristat,fiindcă el spusese ”vei merge” și nu ”vom merge”.L-a privit surprinsă,a rămas pe gânduri,dar nu l-a corectat...A înțeles că ea era doar mică poveste din prezent,că nu intra în planurile lui de viitor .După o vreme cei doi s-au despărțit - ea nu a înțeles atunci de ce - și fiecare a pornit din nou pe drumul lui. Asta se întâmpla in 1970 ,toamna...O poveste scurtă de două anotimpuri....
.........................................................................................................................   A trecut timpul și iată că , profeția lui s-a împlinit totuși după 40 de ani , în 2008...Vremea a trecut și peste băiatul de atunci ...Într-o bună zi a plecat către stele...
   Am fost la Alhambra așa cum îmi dorisem din todeauna ; am admirat îndelung palatele și grădinile, în dulcele parfum al mirtului și al amintirilor... Am adăstat multă vreme în acel incomparabil ”camarin”al prințesei Lindaraja și am ascultat susurul fântânilor...Mi-am amintit de el și de acel”vei merge”...

  Pentru mine,dar și pentru el ,pentru frumusețea unor clipe din trecut dar și pentru frumusețea ceasului prezent,am scris,stând pe o bancă lângă nepoțica mea,la umbra leandrilor din Paseo de las Adelfas,câteva versuri...



                                         
                   
                              Janina,  Jurnal ,2008.






miercuri, 22 iunie 2011

Seara albastră


                                             
                                             Seara albastră

                                    În seara albastră de vară
                                    Se aude al frunzelor cânt.
                                    O pace vrăjită coboară
                                    Din al stelelor licăr plăpând.

                                   Cireșul își ninge zăpada florală
                                   În fulgi diafani ce cad pe pământ.
                                   Ascultă, iubite, în seara de vară,
                                   Al florilor dulce descânt !

                                   Vraja n-o rupe! O clipă rămâi,
                                   Sub ploaia de flori parfumate!
                                   Iar șoapta iubirii dintâi
                                   Vântul ștrengar s-o ducă departe...

                                       Janina,1969


sâmbătă, 18 iunie 2011

Cireșul

   
        Martie ,1977

   Știu că acesta este ultimul an pe care îl petrec aici, în locul pe care îl numesc ”acasă”. În primăvara următoare va trebui să plecăm... Pe strada vecină au început deja demolările.Încă nu am primit apartamentul cel nou;îl vom primi după 1 ianuarie...(dar atunci, în martie, nu știam că aveam să mă căsătoresc în noiembrie). Acest martie a fost luna acelui cumplit cutremur care ne-a îngrozit pe toți...
   Încă din vara trecută am început să tăiem pomii;mă doare inima ,văzând cum sunt doborâți și transformați în lemn de foc;Mai rămân de tăiat câțiva in vara care urmează;
  Cireșul amar nu l-am tăiat încă, îl vom tăia la sfârșitul toamnei,odată cu nucii; cineva chiar s-a oferit să-i cumpere pentru mobilă...
  Vreau să-l mai văd o dată înflorind și rodind ; dintre toți pomii mei el îmi este cel mai drag.Mai drag chiar decât dudul uriaș cu două trunchiuri gemene care se colora în luna august în cele mai frumoase nuanțe de galben,anunțând sosirea toamnei.Acela era momentul său de glorie perfectă.Imi amintesc că într-un an un pictor a bătut la poartă și ne-a cerut permisiunea să-l picteze.Cum se numea?Nu mai știu. Îmi place să cred că acel tablou se mai păstrează undeva și încântă încă privirea cuiva...
   Cireșul însă mă încânta în fiecare primăvară cu bogăția lui de flori si mireasmă...iar din fructele generos dăruite bunicile și mama făceau acea minunată dulceață de cireșe amare,care a fost unul din deliciile copilăriei mele...Ce savoare și ce parfum !. Bunica Annemarie avea un cufăr mare, cu armături de metal,așa cum se mai văd,asezate în spatele diligenței,în filmele cu cow-boys.Îl adusese cu ea din Bucovina natală.Acolo păstra borcanele cu dulceață. Îmi plăcea grozav de mult acel cufăr și tare îmi doream să știu ce este înăuntru; numai că pe vremea aceea abia de ajungeam cu fruntea la capac...Aflasem totuși că de acolo vine dulceața si mă bucuram...
   Cireșul meu înflorea de timpuriu,în aprilie,iar fructele se coceau în iunie...
   Iată că și pentru el venise sfârșitul .M-am dus să-l văd încă odată acoperit de florile ce promiteau și în aceast vară o avalanșă de fructe; am trăit amara tristețe a despărțirii și am plâns.
L-am privit multă vreme așa cum era, înalt și frumos și mi-am amintit de cineva drag.
Și,sub povara acelei tristeți,am scris , pentru amândoi, poezia ”Cireș amar”...
...
Frumosul și dragul meu prieten din copilărie, florile tale ning în amintirile mele...




                                Janina,Evocări,2009

luni, 13 iunie 2011

Cărările pierdute


                      Ce tare mă-nfioară a toamnei ploaie rece
                      Și vântul ce se zbate cu furie-n ferești.
                      Eu stau și număr clipe, dar timpul ce greu trece
                      De când aștept să aflu în care zare ești.

                      Și tu, hoinar prin lume ca gândul meu nebun
                      Ce-ar vrea să te aducă din neștiute zări,
                      Să-ți lumineze pașii ca un prieten bun,
                      Ca să găsești, spre mine, uitatele cărări.

                      Mai am doar poezia si cerul plin de stele,
                      O muzică uitată, un câmp cu floricele.
                      Și dragostea pierdută, cireșul meu amar
                      Și acele dulci iluzii țesute în zadar

                                                  Janina,noiembrie 1976

duminică, 12 iunie 2011

Cireș amar

                                                                               
                                                                                    
                                            
                       Frumosul meu cireș amar,
                       De câte ori nu te-am privit
                       Ca pe-o iubire ce-a-nflorit ?
                       Iubirea mea -minune -n dar-
                       O floare de cireș amar.


                       Bătrânul meu cireș amar,
                       Mai ningi cu flori pe păpădii ?
                       Cu soapta ta de dor fugar,
                       Mai poți iubirea mea să-nvii?
                       Mai pot avea, cândva, în dar,
                       O floare de cireș amar?

                                                             Janina ,aprilie 1976

sâmbătă, 11 iunie 2011

Fluturii albaștri

Janina
(jurnal,2010)


  Mă aflam în acel loc în care pășești încet și cu sfială pentru a nu tulbura liniștea celor chemați să înfrunte veșnicia.Nu mai trecusem demult pe acolo pentru că petrecusem aproape doi ani departe de țară.
  Străbăteam aleile cunoscute, privind locuri și nume. Prima dată am venit aici  pentru bunica.Dar de atunci au trecut mulți ani. Acum se află aici o grămadă de rude,colegi, profesori,prieteni și cunoscuți...Veneam , așa cum se obișnuiește,să le aduc flori și lumină.   
  Era o zi însorită,cu un cer de un albastru curat,punctat ici-colo de câte un puf de nor alb.Deodată privirea mi s-a oprit pe ceva incredibil de frumos.Pe o margaretă albă încerca să se așeze un fluture albastru cum nu mai văzusem niciodată.Aripile îi vibrau ușor și grațios în timp ce încerca să-și mențină echilibrul fragil pe floarea ce se mișca sub o adiere de vânt.A rămas pe floare preț de câteva clipe apoi s-a înălțat în aer. Și ,de nicăieri ,a apărut un alt fluture albastru.S-au apropiat și au zburat împreună ,atingându-se din când în când , învârtindu-se către înalt în spirale mai strânse sau mai largi, îndepărtându-se ca să se reîntâlnească iar ca într-o joacă șăgalnică de copii fericiți. Două bucățele de azur care au dispărut curând undeva foarte sus , contopindu-se cu cerul. Nuntă de fluturi. Am privit spectacolul cu încântare...
  Mi se confirma,încă o dată,ceea ce știam . Că Viața se naște și renaște mereu și oriunde:în oameni,în flori ,în fluturi.


                                                       Janina,august 2010