Motto:
”A venit primăvara și văzduhul s-a umplut de cântecele iubirii.”
W.Irving,”Povestiri din Alhambra”
Dimineața mă îmbie
Tril voios de ciocârlie,
zbor înalt către albastru...
Lângă margini de câmpie,
se aude cânt măiastru.
Cânt melodios de graur
și de sturz stropit cu aur...
La ferestra casei mele,
Ciripit de rândunele.
Porumbeii fericiți
gânguresc îndrăgostiți.
Iar departe spre pădure
în tufișurile mici,
cântecel de pitulici...
Sub tufa de liliac,
pavăză pentru cerdac,
către seară, pe răcoare,
cântă o privighetoare.
Trilul ei răsună iară
prins în ”Voci de primăvară”
și-mi aduce încă-odată
dor de dragoste uitată...
Janina,Jurnal, mai 1964
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu